Xerox – in topul celor mai etice companii din lume

 

Xerox a fost pozitionata pentru al saptelea an consecutiv in clasamentul celor mai etice companii din lume, in 2013 – „World’s Most Ethical Companies”, realizat de Institutul Ethisphere si publicat de revista Ethisphere. Xerox a fost clasata la categoria „Electronice de consum”.

 

Pentru acest clasament, Ethisphere a analizat companii din peste 100 de tari si mai mult de 30 de industrii, selectând pentru lista de anul acesta 145 de companii. La baza evaluarii companiilor si a procesului de selectie pentru World’s Most Ethical Companies (WME) se afla sistemul de evaluare al Ethisphere, Ethics Quotient, care cuprinde o serie de intrebari cu variante multiple de raspuns, ce surprind performanta etica a unei companii intr-un mod standardizat si obiectiv.

 

Xerox a fost pozitionata in lista celor mai etice companii din lume ca urmare a implicarii sale in leadership-ul etic, a respectarii legislatiei si pentru actiunile de CSR intreprinse. Acest clasament recunoaste companiile care nu doar promoveaza standarde si practici pe plan intern, ci depasesc cerintele minime legale si modeleaza viitoarele standarde din industrie, pe baza celor mai bune practici de astazi.

 

Printre criteriile folosite in evaluarea companiilor s-au aflat: analiza codurilor etice si istoricul incalcarii reglementarilor; evaluarea investitiilor in inovatie si in practici de business sustenabile, cercetarea activitatilor menite sa imbunatateasca responsabilitatea sociala corporatista/civismul corporatist si studierea nominalizarilor facute de senior executives, specialisti din industie, furnizori si clienti.